Scoala Sanitara - Proceduri de Nursing

Mini-chat
 
200

Scoala Postliceala Sanitara

Proceduri de Nursing

Print Friendly and PDF





 

 

 
ASEPSIA ŞI ANTISEPSIA : asepsia si antisepsia fac parte din metodele prin care se realizeaza dezinfectia. Ambele metode se folosesc simultan si se completeaza reciproc.
 
Asepsia (a = fara, sepsis = putrefactie) - ansamblul de masuri prin care este impiedicat contactul dintre germeni si plaga operatorie. Este o masura profilactica.
 
Antisepsia (anti = împotriva, sepsis = putrefactie) – reprezinta totalitatea masurilor prin care se realizeaza distrugerea germenilor prezenti intr-o plaga, pe tegumente sau in mediu. Este o metoda curativa.
 
Sterilizarea – reprezinta totalitatea metodelor fizico-chimice de distrugere a tuturor germenilor, patogeni sau saprofiti. Reprezintă forma cea mai completa de dezinfectie, capabila sa distruga germenii chiar si în forma lor sporulata.
 
Dezinfectia – reprezinta totalitatea mijloacelor fizico-chimice, biologice si farmacologice ce determina indepartarea, inactivarea, distrugerea germenilor patogeni din mediu.
 
 
Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului.
De cele mai multe ori, asistenta este drect responsabila de recoltarea prompta si corecta a acestor probe. In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea respectivei recoltari, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare.
Exista anumite teste pentru care pacientul trebuie invatat cum sa si le faca singur acasa (glicemia pe glucotest).
 
Tehnica Injectiilor                                         Sondajul Vezical                                                                   Punctia Venoasa


Pregatirea pacientului
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru respectiva manevra.
Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate si vom castiga increderea si cooperarea sa.
De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si gradului de disconfort pe care probabil il va simti.
De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in sine.
Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in orice situatie. Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat unele necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).


Consimtamantul pacientului
Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in primul rand responsabilitatea medicului.
Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand este necesar.


Masuri de protectie:
Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si pentru pacient. Dupa recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat in conditii optime, care sa nu afecteze rezultatul.

 
PROBELE DE SANGE

PUNCTIA VENOASA:

Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala.

Se poate recolta din venele de pe antebratul dorsal, mana dorsala sau picior , sau orice alta locatie accesibila in functie de situatie. Incheietura interioara a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca zona de recoltat datorita riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente in zona respective.
Cele mai commune locuri de punctie venoasa sunt cele de pe antebrat (vena mediana, basilica si cefalica) urmate de cele de pe mana( plexul venos metacarpian, venele dorsale).
 
Materiale necesare:
  • garou
  • manusi
  • seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de analiza ceruta
  • holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
  • paduri cu alcool
  • etichete
  • formular de cerere analize pentru laborator
  • recipient special de colectare si transportare a probelor de laborator
  • bandaj adeziv pentru locul punctiei
 
Pregatirea materialelor:
  • formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele pacientului, analizele cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care indica analizele.
  • eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer si de aditivii pe care ii contin
  • fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele pacientului
 
Recoltarea:
  • se spala mainile bine si se pun manusi
  • confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a nu se lua analize la un alt pacient)
  • se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
  • se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la eventulele incidente in cazul unor recoltari anterioare ( lipotimii, ameteli)
  • recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu mana sprijinita pe suportul special al scaunului sau de o masa
  • evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa 
  • se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
  • se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie.
  • Daca venele nu s-au dilatat corespunzator se cere pacientului sa inchida si sa deschida pumnul de cateva ori. (pacientul trebuie sa tina pumnul strans in timp ce se punctioneaza vena si sa-l deschida dupa ce se introduce acul in vena).
  • se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta ramane curat.
  • Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni contaminarea zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
  • nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
  • dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
  • se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales pentru punctie si se intinde de piele
  • se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade.
  • Daca se foloseste eprubeta, ea se va umple automat pana la nivelul la care este marcata.
  • Daca se foloseste seringa, se va evita aspirarea brusca si rapida, deoarece se va colaba vena.
  • holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita iesirea lui din vena
  • se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat, pentru a preveni staza si hemoconcentratia sangelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate ü se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
  • se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate accidental acul din vena sau a se perfora vena
  • dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru amestecarea aditivilor cu sangele
  • se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
  • se pune o compresa sterila deasupra acului la nivelul locului de punctie si se scoate cu blandete acul din vena. Intotdeauna se scoate intai eprubeta din holder si apoi se scoate acul
  • se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se opreste sangerarea daca aceasta dureaza mai mult de atat. Aceasta previne extravazarea sangelui in tesutul din jur si formarea hematomului.
  • dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
  • a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se poate produce hemoliza.
  • se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In cazul in care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se aplica comprese calde.
  • se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.
Consideratii speciale:
  • nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
  • de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate, sunturi arterio-venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare
  • daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea garoului , prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
  • daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se va presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii hematomului si se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator
  • se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul aparitiei tromboflebitei
 
HEMOCULTURA
 
In mod normal fara bacterii, sangele se poate infecta prin liniile de perfuzie si transfuzie, sunturi infectate, endocardite bacteriale postprotezarilor cardiace. De asemenea, bacteriile pot invada sistemul vascular prin sistemul limfatic si ductul toracic, pornind de la infectii localizate in diferite tesuturi.
 
Hemocultura se indica pentru a detecta invazia ( bacteriemie) si raspandirea sistemica( septicemia) pe cale sangvina.
In aceste situatii se recolteaza sange prin punctie venoasa la patul pacientului apoi sangele este transferat in doua recipiente:
  1. unul continand mediu anaerob si
  2. unul continand mediu aerob.
Recipientele sunt tinute la incubator permitand astfel tuturor organismelor prezente in sange sa creasca in mediul lor.
Hemocultura permite identificarea a aproximativ 67% dintre agentii patogeni in primele 24 de ore si a peste 90% in 72 ore.
Parerile cu privire la momentul recoltarii hemoculturii sunt impartite. Unii considera ca timpul recoltarii este discutabil si irelevant. Altii indica recoltarea a trei probe la interval de cate o ora.
Prima dintre ele trebuie recoltata la aparitia primelor simptome cu ajutorul carora se suspicioneaza bacterimie sau septicemia.
Cand se suspicioneaza infectie cu bacterii datorita endocarditei se vor recolta 3 sau 4 probe cu intervale intre ele cu prinse intre 5 si 30 minute inainte de inceperea antibioterapiei.
 
Materiale necesare:
  • garou · manusi
  • paduri cu alcool si dezinfectant pe baza de iod
  • seringa de 10 ml pentru adulti si de 2-5 ml pentru copil
  • 3 sau 4 ace
  • recipiente cu medii de cultura anaerob si aerob
  • formular cerere analize laborator
  • recipient pentru transportat analizele
  • comprese
  • bandaj adeziv
  • etichete
 
Pregatirea echipamentului:
· se va verifica data de expirare a recipientelor cu mediile de cultura.
 
Recoltarea:
  • confirmarea identitatii pacientului( pentru a se evita confuzia si a nu se lua analize la un alt pacient).
  • se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa. I se va explica pacientului ca vor fi necesare 3 probe de sange la intervale diferite de timp.
  • se spala mainile bine si se pun manusi
  • se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie
  • se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta ramane curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni contaminarea zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
  • nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece alcoolul neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
  • dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
  • se recolteaza 10 ml sange intr-o seringa pentru adult si 2 pana la 6 ml pentru copil
  • se dezinfecteaza cu paduri pe baza de iod dopul de cauciuc al recipientul cu mediu de cultura
  • se schimba acul de la seringa cu care s-a recoltata sangele
  • se introduc 5 ml de sange in recipientul cu mediu de cultura la adulti si 2 ml pentru copil
  • se eticheteaza recipientul pentru hemocultura cu datele pacientului, data si ora recoltarii numele medicului care a indicat , temperatura pacientului in momentul recoltarii, specificarea oricarei antibioteraii recente , suspiciunea de diagnostic.
  • se descarca seringa, manusile si acele in recipiente specifice, separate
  • se transporta proba imediat la laborator
  • se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In cazul in care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se aplica comprese calde.
Consideratii speciale:
  • fiecare proba se va lua la intervale de timp specificate si din locuri diferite
  • se va evita sa se recolteze de pe catetere sau de pe mana cu linii venoase prinse recent, in afara de cazul cand se suspecteaza ca respectivul cateter a produs sepsisul.
  • principala complicatie a manevrei poate fi hematomul

 
CATETERISMUL VENOS
 
Cateterismul venos se defineste ca totalitatea modalităţilor prin care se asigură acces direct, disponibil în permanenţă şi de durată, la sistemul vascular al unui pacient. 
 
Obiectivele cateterismului venos presupune instalarea unui tub de plastic în lumenul venos, percutan sau prin denudare venoasă.
Vena cateterizată poate aparţine sistemului venos periferic (superficial sau profund), sau poate fi reprezentată de una din venele cave - cateterism venos central.
 
Indicaţiile cateterismului venos sunt:
  • prelevarea repetată de sânge de la bolnav pe parcursul unei perioade mai lungi
  • administrarea rapidă sau prelungită de perfuzii şi/sau transfuzii
  • alimentaţie parenterală
  • terapie intravenoasă prelungită
  • măsurarea presiunii venoase centrale şi monitorizare hemodinamică cu cateterul Swan – Ganz
  • stimularea cardiacă temporară sau permanentă
  • hemodializă şi alte tehnici de epurare extrarenală (hemofiltrare, hemoperfuzie)
 
Tehnică - Pentru o terapie intravenoasă prelungită şi posibilitatea administrării unor volume mari de lichide, puncţia venoasă trebuie completată cu cateterizarea venelor.
  • După puncţionare, se introduce un cateter care să ajungă într-o venă centrală, adică proximal de ultima valvulă venoasă, ideal la distanţa de 1 cm de vărsarea venei cave superioare in atriul drept (pentru cateterismul venos cav superior) şi imediat sub locul de vărsare al venelor renale (în cazul cateterizării venei cave inferioare).
  • Pentru aceasta se pot ataşa catetere lungi, introduse prin puncţionarea venelor periferice (ale plicii cotului, vena safenă internă, vena femurală), sau catetere scurte, când accesul venos este în vecinătatea venei cave (puncţia venei subclaviculare, venei jugulare interne sau externe, trunchi brahiocefalic).
  • Se poate plasa cateterul la "jumătatea drumului” dintre periferie şi vena cavă superioară, cu vârful cateterului la joncţiunea dintre vena axilară şi vena subclaviculară, apreciindu-se că astfel sunt preluate toate funcţiile unui cateterism venos central.
 
Puncţionarea venelor periferice 15 Cea mai facilă modalitate de acces intravenos este puncţia venoasă, urmată sau nu de cateterism venos.
 
Se utilizează:
  • ace de oţel tip Luer
  • canule scurte din teflon
  • truse catetere
  • trusa de perfuzie
 
Loc de elecţie
  • venele dorsale ale mâinii
  • vena cefalică
  • spre partea radială a antebraţului
  • vena bazilică
  • spre partea ulnară a antebraţului
  • vena mediană a antebraţului
  • venele dorsale ale piciorului ·
 
Puncţionarea - cateterizarea venelor cefalică şi bazilică
 
Locul de elecţie pentru puncţie este plica cotului.
 
Materiale necesare
  • soluţie antiseptică, ac, aţă pentru fixarea cateterului
  • tampoane
  • mănuşi sterile
  • ac puncţie din oţel sau teflon cu mandren
  • cateter de circa 50 cm - trusă de perfuzie, substanţe perfuzabile
 
Tehnică
  • se aplică garoul în treimea inferioară a braţului
  • degresarea şi dezinfecţia regiunii plicii cotului
  • se stabilizeaza vena cu indexul sau policele mainii stangi
  • puncţionarea venei cu ac gros conectat la seringă
  • se desface garoul după puncţionare şi se introduce cateterul prin lumenul acului în venă (de preferat vena bazilică care are diametrul mai mare şi se continuă cu vena axilară)
  • se scoate acul de puncţie din venă şi se conectează cateterul la trusa de perfuzie -
  • fixarea cateterului la piele
  • control radiologic pentru verificarea poziţiei cateterului ·
 
Cateterizarea venei jugulare externe
  • Locul de elecţie este la jumătatea distanţei dintre unghiul mandibulei şi claviculă 
  • Poziţia bolnavului în decubit dorsal, în Trendelenburg (15 - 20°) cu capul rotit în partea opusă 
  • Anestezie locală cu xilină 1%
  • Se stabilizează şi comprimă vena cu indexul şi policele mâinii stângi 16
  • Cu mâna dreaptă se inseră canula de teflon prin tegument şi venă, ca la orice puncţie venoasă şi se introduce cateterul care se adaptează la trusa de perfuzie. 
 
 
Cateterizarea venei subclaviculare
 
  • Locul de elecţie variaza functie de tipul de abord – infraclavicular sau supraclavicular
  • Poziţia bolnavului în decubit dorsal, cu umerii relaxaţi şi braţele întinse pe lângă corp, capul flectat în direcţie opusă
  • Anestezie locală cu xilină 1% - abord infraclavicular – la unirea 1/3 interne cu cea mijlocie a claviculei - acul de puncţie adaptat la seringă se introduce sub un unghi de 15° medial şi ascendent între claviculă şi prima coastă - se aspiră uşor, în permanenţă. Când se pătrunde în venă, va veni sânge abundent
  • Se introduce cateterul şi se adaptează la trusa de perfuzie
  • Abordul supraclavicular – puncţia se face la vârful unghiului format de faţa superioară a claviculei cu limita laterală a inserţiei muşchiului sternocleidomastoidian sub un unghi de 45°.
 
Cateterizarea venei jugulare interne
 
  • Locul de elecţie – se poate utiliza abordul medial sau lateral
  • Poziţia bolnavului în decubit dorsal, în uşor Trendelenburg (20°) cu capul flectat posterior şi rotit spre partea opusă
  • Anestezie locală cu xilină 1% - abordul median – se identifică triunghiul format de cele două inserţii ale muşchiului sternocleidomastoidian şi claviculă. Vena se găseşte posterior faţă de marginea medială a fascicului clavicular. Artera este situată medial de venă.
  • Acul se introduce în jos şi lateral în direcţia mameleonului de aceaşi parte sub un unghi de 45°. Cu celalată mână se palpează şi protejează artera carotidă.
  • Abordul lateral – acul se introduce la marginea laterală a muşchiului sternocleidomastoidian, la 5 cm deasupra claviculei sub un unghi de 30 - 40° faţă de tegument, de sus în jos şi din afară spre înăuntru, traversând muşchiul sternocleidomastoidian.
 
Cateterizarea venei femurale
 
  • Locul de elecţie – se reperează pulsaţiile arterei femurale sub ligamentul inghinal. Vena femurală se găseşte medial de artera femurală
  • Poziţia bolnavului în decubit dorsal 
  • Anestezie locală cu xilină 1% 17 - acul se introduce la 1 – 2 cm sub arcada crurală şi la 1 cm medial fată de artera femurală protejată cu indexul mâinii stângi, orientat oblic ascendent sub un unghi de 45° faţă de tegument.
 
Descoperirea chirurgicală a venelor periferice
 
Denudarea venoasă asigură accesul la sistemul venos când puncţia – cateterismul percutan nu sunt posibile.
 
Venele cele mai des abordabile sunt:
  • vena bazilică – superior de plica cotului
  • vena cefalică – în şanţul deltopectoral
  • vena safenă internă – în triunghiul Scarpa sau la nivelul gleznei, anterior de malela tibială
 
Materiale necesare
  • soluţie antiseptică, tampoane, mănuşi sterile, câmpuri
  • soluţie anestezică – xilină 1%
  • bisturiu, foarfecă, pense, depărtătoare, portac, ace, fire de sutură
  • catetere, trusă de perfuzie, soluţie perfuzabilă
 
Tehnică
  • dezinfecţia regiunii
  • anestezie locală cu xilină 1%
  • incizie paralelă cu plica cotului la 2 – 3 cm superior de condilul medial
  • se izoleaza vena pe o lungime de 2 – 3 cm
  • se trec două laturi de aţă şi se ridică vena
  • se secţionează parţial vena şi se introduce cateterul în sens ascendent
  • se leagă capătul distal al venei şi cel proximal pe cateter - sutura breşei cutanate
 
Complicaţii
  • Obstrucţia cateterului survine în 14 – 25% din cazuri
  • Malpoziţia vârfului cateterului (avansarea cateterului în sistemul venelor jugulare)
  • Tromboza şi tromboflebita – datorită iritarii peretelui venos de către cateter
  • Infecţia bacteriană – sursa contaminării bacteriene fiind de la tegument, cateter, trusa de perfuzie, soluţiile perfuzabile
  • Embolia gazoasă – survine fie în momentul debranşării seringii şi introducerii cateterului, fie în momentul montării trusei de perfuzie, cateterul fiind plin cu aer
  • Pneumotoraxul - la cateterismul venei subclaviculare, sau al jugularei interne
  • Hidrotoraxul
  • Cateterizarea arterei carotidiene (la vena jugulară internă)
  • Lezarea nervilor, limfaticelor
  • Hematoame, sângerare
 
RECOLTAREA PROBELOR DIN SCAUN
 
Recoltand esantioane din scaun se pot depista oua si paraziti, sange, bila, grasime, agenti patogeni sau alte substante.
Analizarea scaunului ca si caracteristici (culoarea, consistenta, miros) poate depista o eventuala sangerare gastro-intestinala.
Recoltarea probelor din scaun se face fie pentru o perioada specifica de timp ( cum ar fi 72 de ore) sau fara specificatie legata de un timp anume.
Deoarece probele de scaun nu se pot obtine "la cerere”, o recoltare corecta include necesitatea invatarii pacientului pentru a ne asigura de corectitudinea manevrelor de recoltare, fara a denatura rezultatul testului de laborator.
 
Materiale necesare:
  • recipient colectare cu capac
  • manusi
  • 2 apasatoare de limba din lemn ( sau alte instrumente specifice de recotare oferte de laborator)
  • prosop de hartie sau punga de hartie
  • plosca
  • etichete de reamintire pentru pacient
  • formulare cerere analize pentru laborator
 
Recoltarea:
  • se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si de corectitudinea manevrei de recoltare

 
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
 
 
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilitati ale asistentei.
Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasa eficienta si corecta, asistenta trebuie sa fie familiarizata cu indicatiile, dozarile si efectele medicamentului prescris. De asemenea, pacientul trebuie interogat inaintea fiecarei administari despre eventualele reactii alergice din trecut la substanta respective.
  • Asistenta trebuie sa aiba cunostintele si abilitatile de a minimiza anxietatea pacientului si de maximize eficienta medicamentului (cunoscand modalitatea de administare, timpul etc.)
         Caile de administare a medicamentelor: Medicamentele pot fi administrate pe diverse cai:
  1. calea de administare mucodermica: administrare oculara, vaginala, nazala, auriculara, transdermala (prin absorbtie), orofaringelal (inhalatii)
  2. calea de administare enterala: absorbtia medicamentelor prin tractul gastrointestinal 
  3. calea de administrare parenterala: injectii sau perfuzii intradermale, subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale 
  4. cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor in sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale ·
  5. cale de administare epidurala: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural ·
  6. calea de administare intrapleurala: injectarea de medicamente in spatiul pleural
     Calea de administare a medicamentului determina efectele acestuia.
     De exemplu, medicamentele administrate intravenos actioneaza instant deoarece intra imediat in circulatia sangvina. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenous pentru a determina un raspuns imediat si constant.
       Prevenirea erorilor in admnistarea medicatiei
  • Inaintea administarii oricarei medicatii aceasta trebuie comparata cu medicatia prescrisa de medic din foaia de observatie.
  • Se va verifica mental regula celor cinci "p”:
    • pacientul potrivit
    • medicamentul potrivit
    • doza potrivita
    • calea de administare potrivita
    • timpul (ora) de administare potrivit
  • Intodeauna se va verifica si data expirarii fiecarui medicament pe care il vom administra.
  • Totodata, inaintea oricarei administrari medicamentoase se vor avea in vedere drepturile pacientului:
  • -dreptul de a stii de ce i se administreaza un anumit medicament si la ce efecte adverse sa se astepte
  • -dreptul de a refuza medicatia prescrisa
    • Au aparut multe facilitati care sa previna erorile de administrare a medicamentelor, in special pentru cele a caror administrare este cu risc crescut:
      • · amiodarone
      • · anticoagulante
      • · benzodiazepine
      • · chimioterapice
      • · dopamine
      • · dobutamne
      • · insulina
      • · lidocaina
      • · opioide (morfina)
      • · trombolitice
    • Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a medicamentelor cu risc crescut constau in prepararea acestora astfel incat ele sa poata fii imediat perfuzate, asa-numitele "premixed infusion”.
      Inainte de administarea lor trebuie verificate de catre doua nurse diferite (dozajul si rata perfuziei).
Efectele medicamentelor si interactiunile dintre ele:
Urmarirea raspunsului la administrarea unui anume medicament necesita o buna cunoastere a starii pacientului si a efectelor asteptate de la medicamentul administrat.
De exemplu: daca un pacient primind un antiaritmic continua sa prezinte contractii ventriculare premature, trebuie anuntat medicul ca medicamentul administrat nu produce efectul scontat.
 
In cadrul monitorizarii eficientei unei anume terapii medicamentuoase, trebuie luate in calcul si rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect advers sau un nivel toxic.
De exemplu: timpii de protrombina ajuta la evaluarea efectului administarii de heparina, sau nivelul scazut al potasiului poate fi un semn al efectelor adverse ale unui diuretic.
 
Unele medicamente insa pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzand asa-zisele rezultate "fals pozitive”.
De exemplu: codeina poate creste presiunea intracraniana.

 

TERAPII VASCULARE
 
TERAPIA INTRAVENOASA PERIFERICA :
 
Pregatirea terapiei intravenoase periferice: Pentru o administrare intravenoasa eficienta este esential ca materialele sa fie pregatite .
 
Pregatirea materialelor necesare depinde de:
  • de rata de administrare,
  • de tipul terapiei, cat si
  • de specificul solutiei care trebuie administrata intravenos.
Exista doua tipuri de filtre de picurare pentru perfuzoare care trebuie alese in functie de ce se indica la administrare. Astfel:
  • macropicuratorul este folosit pentru administrarea rapida a unor cantitati mari de solutie prin faptul ca permite formarea picaturilor mari.
  • Perfuzoarele cu micropicurator se folosesc pentru uzul pediatric si la adulti care necesita adminstrarea unor cantitati mici de solutie intr-un timp mai indelungat, sub un control atent al ratei si cantitatii de adminstrare.
  • Administrarea intravenoasa prin atasarea unei linii venoase secundare la una primara, deja existenta, permite adminstrarea alternativa sau concomitenta a doua solutii.
  • Perfuzoarele care au filtru de aer se folosesc pentru solutiile din sticle,
  • cele fara filtru de aer se folosesc pentru solutiile din pungi de plastic sau la flacoanele care au ele atasate filtru de aer.
Materiale necesare:
  • solutia de administrare intravenoasa
  • paduri alcoolizate
  • perfuzor
  • stativ
  • medicamentele prescrise daca trebuie administrate in perfuzie
  • manusi
  • tavita sau carucior de lucru
Pregatirea echipamentului:
  • se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor
  • se examineaza solutiile ( de plastic sau de sticla) sa nu fie perforate sau sparte
  • se examineaza solutiile pentru a erifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate etc)
Administrare:
  • se spala mainile bine
  • se pun manusile
  • se agata solutia in stativ
  • se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat portiunea unde va fi introdus perfuzorul
  • se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
  • se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul sau de nimic pentru a-l pastra steril
  • se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple jumatate
  • se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita pana cand nu mai este nici o bula de aer ü daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea sa curga. Daca este in punga de plastic nu este nevoie
  • se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza perfuzorul la branula
  • se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii
Consideratii speciale:
  • terapia intravenoasa produce de cele mai multe ori anxietate bolnavului. Pentru a-i reduce teama si a ne asigura de cooperarea sa, procedura trebuie explicata pacientului in detaliu. Astfel, se va explica pacientului ca va ramane la locul punctionarii un cateter de plastic la care se va atasa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor solutii indicate de medic sau o seringa pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substante prescrise. Se va explica pacientului ca aceasta il scuteste de inteparea repetata pentru adminstrarea tramentului
  • i se va explica, de asemenea, ca durata si tipul tratamentulu vor fi indicate de medic
  • se aduce la cunostinta pacientului orice modificare survenita in schema de tratament
  • de-a lungul tratamentului pacientul trebuie invatat sa anunte orice modificare in rata de administrare potrivita de asistenta ( daca perfuzia se opreste sau merge mult mai rapid), daca incepe sa-l doara. De asemenea, i se va preciza ca nu va trebui sa loveasca sau sa bruscheze locul unde branula este inserata
  • se va explica tehnica indepartarii branulei, cat timp se va tine compresie la locul de insertie cat si faptul ca va fi apt sa isi foloseasca mana respectiva la fel de bine ca inainte de montarea branulei
 
MONITORIZAREA PACIENTULUI IN TIMPUL ADMINISTRARII NUTRITIEI PARENTERALE:
  • se masoara semnele vitale la fiecare 4 ore sau ori de cate ori este necesar, deoarece cresterea temperaturii este unul dintre cele mai precoce semne de sepsis de cateter, de exemplu
  • se va schimba pansamentul sau fixatorul de la cateter cel putin o data pe saptamana daca este transparent si semipermeabil si de trei ori pe saptamana daca este obisnuit
  • se vor folosi strict tehnici sterile la orice manevre de administrare sau schimbare a cateterului, pansamentelor, fixatoarelor
  • se evalueaza pacientul zilnic din punct de vedere fizic ( se va cantari la aceeasi ora, dimineata, cu acelasi cantar, eventual se masoara circumferinta bratului , daca se indica). Se va compara greutatea zilnica a pacientului cu cantitatile de lichide administrate, ingerate si cele eliminate, deoarece castigul in greutate poate fi , de fapt un dezechilibru hidric, un exces de lichide, de exemplu, nu o crestere a depozitelor proteice sau lipidice. Iar excesul de lichide poate determina edem pulmonar sau periferic ( de exemplu, gambier)
  • se va monitoriza pacientul in ceea ce priveste semnele si simptomele unui dezechilibru al metabolismului glucidic, echilibrului hidro-electrolitic. Anumiti pacienti necesita administrare suplimentara de insulina pe durata tratamentului de nutritie parenterala, desi, in mod obisnuit, produsele lipidice sunt livrate cu un anume continut de insulna ü se va monitoriza frecvent nivelul electrolitilor si al proteinelor ( zilnic pentru electroliti la inceputul terapiei si o data pe saptamana pentru nivelul albuminelor)
  • se va avea in vedere si monitorizarea nivelul calciului si al magneziului
  • monitorizarea glicemiei se va face din 6 in 6 ore initial si apoi o data pe zi, supraveghindu-se pacientul pentru a observa din timp eventualele semne de hiperglicemie ( poliurie, sete)
  • se va monitoriza functia renala prin masurarea nivelului ureei si creatininei urinare ( cresterea lor poate sugera o administrare in exces de aminoacizi)
  • se va monitoriza functia hepatica prin masurarea periodica a biliruinei, trigliceridelor si colesterolului ( o crestere a acestora poate sugera fie intoleranta, fie exces de lipide administrate, fie o dereglare in metabolizarea proteinelor si glucidelor)
  • se va schimba perfuzorul si flaconul de solutie la fiecare 24 de ore la pacientii cu tratament indelungat, se vor folosi doar tehnici sterile
  • se va supraveghea pacientul pentru a observa din timp eventualele semne de inflamare, infectie, sepsis ( mai ales prin contaminarea locului de insertie a cateterului sau locului de cuplare a perfuzorului la acesta)
  • se va asigura o buna ingrijire orala, deoarece, prin lipsa hranei orale si neglijarea igienei se poate ajunge la infectii bucale
  • cand se va decide intreruperea nutritiei parenterale, aceasta nu va fi scoasa brusc, ci treptat, scazand progresiv rata de administrare ( in felul acesta se va preveni riscul de hiperinsulinemie si, implicit, de hipoglicemie)
Complicatii:
  • cele mai des intalnite complicatii sunt cele legate de cateter ( infectii) si tulburarile metabolice
 
MANAGEMENTUL REACTIILOR POSTRANSFUZIONALE: Reactiile pstransfuzionale pot fi multiple si variate.
Este foarte important ca la fiecare transfuzie asistenta sa stie ca pot apare aceste reactii, sa le reunoasca din timp si sa stie sa intervina promt si eficient.
O supravehere suplimentara necesita pacientii comatosi carora li se adminstreaza sange, deoarece acestia nu pot acuza aparitia diverselor semne si simptome care sa conduca la depistarea reaciilor adverse.
 
Aceste reactii pot fi endogenice ( datorita unei reactii antigen –anticorp) si exogene ( datorita unui factor extern ).
 
Reactiile endogene pot fi :
  • alergiile,
  • contaminarea baceriala,
  • febra,
  • hemoliza,
  • incompatibilitate de roteine plasmatice.
Ce le exogene pot fi:
  • tendinta la sangerare,
  • incarcarea circulatorie,
  • hemosideroza,
  • hipocalcemie.
Implementare:
  • imediat ce se va suspecta o reactie adversa, se va intreupe transfuzia si se va porni perfuzia cu o solutie normal salina. Nu se va arunca punga cu sangele ( sau derivatele acestuia) care era transfuzat
  • se anunta imediat medicul
  • se va monitoriza starea pacientului, semnele sale vitale la fiecare 15 minute, sau continuu ( cu ajtorul unui monitor cardiac) in functie de severitatea reactiilor
  • se vor compara din nou eticheele de pe punga de sange si datele pacientului
  • se anunta centrul de transfuzii si i se returneaza punga ( chiar daca este goala) pentru ca sa fie retestata in vederea depistarii cauzei declansatoare si a altor reactii ce mai pot apare ü se va colecta prima proba de urina postransfuzionala, se va eticheta ( " posibila reactie transfuzoanla” ) si se va trimite la laborator pentru vedea daca contine hemoglobina, un indicu clar aparitiei hemolizei ü se va monitoriza strict bilantul hidric ( intrari si iesiri) deoarece depozitele de hemoglobina in structurile renale pot determina disfunctionalitati la acest nivel ü daca se prescrie, se va administra oxigen, epinefrina sau alte medicamente, se va aplica patura hipotermica pentru a reduce febra, daca este cazul

 
Un simplu fapt sau sfat care poate fi considerat prea evident pentru o persoana sanatoasa, chiar ii poate oferi pacientului o viziunea valoroasa asupra situatiei sale.
 

-Proceduri-de-NursingVol-1

-Proceduri-de-NursingVol-2